Întrebări frecvente

Ai o întrebare? Poate găsești răspunsul aici.

Știm că înainte de eveniment apar multe întrebări.

Dacă ai nevoie de un răspuns rapid, noi te ajutăm.

Când trebuie să încep pregătirile pentru nuntă?

Pentru ca luna dinaintea evenimentului să fie relativ liniștită, ar trebui să începeți pregătirile cu cel puțin un an înainte de data evenimentului.

Dacă aveți furnizori specifici cu care doriți să colaborați, aceste pregătiri ar trebui să înceapă cu doi ani înainte de eveniment.

Când trebuie să te ocupi de partea de design floral?

Dacă îți dorești să lucrezi cu un anumit florist, ar trebui să îl contactezi în momentul în care alegi și sala, echipa foto-video, formația s.a.m.d.

Dacă nu ai un florist preferat, poți începe căutările cu 6 luni înainte de eveniment, însă asigură-te că ai semnat contract cu cel puțin 3 luni înainte.

Cum mă pregătesc de întânirea cu floristul?

Cel mai important lucru pe care poți să îl faci este să cauți în prealabil poze care să exemplifice ceea ce tu ai vrea să se regăsească în decorul sălii, dar și poze cu ceea ce nu ai vrea să vezi integrat în decor.

Comunicarea cu floristul este foarte importantă. Nu uita să îi comunici eventualele modificări pe care ți le dorești, din timp.

Cum procez cu decorul în ziua evenimentului?

În ziua evenimentului, noi ne ocupăm de partea de transport, montat și demontat în ceea ce privește decorul floral. 

Dacă trebuie să ridici buchetul miresei, lumânările nașilor, cocarde și alte accesorii din flori naturale care nu țin de decorul sălii, stabilim o oră și o locație la care să ne întâlnim sau le poți ridica de la sală.

 

Care este prețul transportului?

Dacă evenimentul are loc pe o rază de 30 de km față de municipiul Suceava, transportul este GRATUIT. 

Dacă evenimentul se află la o distanță mai mare de municipiul Suceava, se va stabili o taxă de transport în momentul semnării contractului.

Care este prețul pentru un decor floral complet?

Prețurile pot varia în funcție de cerințe și tipul de flori folosite.

Pentru a primi o ofertă, poți să o ceri aici: https://forlovewithlove.ro/contact/

Îmi doresc să fac cununia civilă în afara sediului serviciului de stare civilă. Este posibil?

Este posibil ca oficierea căsătoriei să se desfășoare în locul în care tu îți dorești, însă acest lucru se poate întâmpla doar cu aprobarea primarului.

În cazuri excepționale, cum ar fi imposibilitatea mirilor de a se deplasa la starea civilă, cel care oficiază căsătoria, se va deplasa la domiciliu, în urma unei cereri.

Ce trebuie să conțină trusa de urgență a miresei?

Chiar dacă nu îți dorești, în ziua cea mare, apar situații neplăcute și neprevăzute. De aceea, roagă o domnișoară de onoare să țină în apropierea ta o trusă de urgență care să conțină: șervețele umede și uscate, gumă de mestecat, trusă pentru împrospătarea machiajului, parfumuri, plasturi, ace de siguranță, acte, bani, fixativ, medicamente pentru durere.