Alegerea buchetului de mireasă
Buchetul este accesoriul pe care îl porți o singură dată în viața, care este creat special pentru tine, după gusturile și preferințele tale.
Cele mai importante accesorii ale unei mirese sunt zâmbetul și buchetul.
Dacă unele tradiții de nuntă apar și dispar, buchetul miresei rămâne elementul nelipsit în tabloul celui mai important eveniment din viața mirilor. Pentru că este atât de important, multe mirese se confruntă cu multe întrebări înainte de a alege ceea ce vor purta în ziua cea mare. Pentru a-ți fi mai ușor, iată câteva sfaturi pentru a-ți face alegerea mai ușoară.
1.Florile folosite
Dacă ai o floare preferată, nu ezita. Spune-i floristului care se va ocupa de crearea buchetului care sunt preferințele tale, care sunt florile pe care ai vrea să le regăsești și cele pe care nu ai vrea să le regăsești în buchet.
Dacă nu ai cunoștințe în ceea ce privește sortimentele de flori și consideri că alegerea acestora depinde de floristul tău, l-ai putea ajuta cu poze care îți sunt pe plac. Astfel, floristul poate să își dea seama ce tip de flori sunt potrivite pentru tine.
Un lucru important ar fi să nu folosești flori care pot provoca alergii. Dacă ești o persoană sensibilă, încearcă să nu folosești în buchet flori puternic parfumate; deși pot fi plăcute pentru o perioadă scurtă, să miroși o zi doar mirosul unor lăcrămioare, de exemplu, poate fi deranjant și îți poate da dureri de cap.
Dacă ai alergii, cele mai potrivite flori pe care le poți folosi sunt : hortensiile, trandafirii, begoniile, orhideea, lalelele, irisul sau bujorii s.a.m.d. Florile pe care ar trebui să le eviți sunt: crizantemele, garoafele, liliacul, lăcrămioarele s.a.m.d.
În momentul în care vrei ca buchetul să nu se ofilească și să îl păstrezi pentru o perioadă mai lungă, poți opta pentru un buchet din flori uscate și/sau criogenate. Totuși, trebuie să ai în vedere ca florile să fie de o calitate ridicată, iar rezultatul să fie pe măsura așteptărilor.
2.Culorile folosite
Dacă nu ai inspirație în ceea ce privește culorile pe care vrei să le regăsești în buchetul tău, cel mai simplu este să folosești culorile pe care le-ai ales pentru tematica evenimentului. Astfel, buchetul se va îmbina perfect cu decorul pe care l-ai ales pentru sala în care se desfășoară evenimentul, iar pozele cu domnișoarele de onoare vor fi de poveste, dacă ai ales ca acestea să poarte aceeași ținută.
Dacă totuși nu îți dorești ca buchetul să fie asemănător cu celelalte părți de decor floral, poți opta pentru culori care se îmbină armonios cu ceea ce ai ales în materie de flori pentru sală.
Un alt criteriu important pe care îl poți lua în considerare în alegerea culorilor pe care le vei regăsi în buchet este rochia de mireasă. Dacă îți dorești ca rochia de mireasă să fie scoasă în evidență mai mult, alege ca în buchetul tău să nu se regăsească culori puternice, vibrante; poți opta pentru un buchet cu flori albe sau crem, pe care să le combini cu verdeață. Dacă optezi pentru o rochie simplă, fără prea multe detalii, poți alege un buchet care să conțină flori în culori precum: fucsia, mov, roșu, bordo, portocaliu s.a.m.d.
Nu în ultimul rând, dacă ai o culoare preferată, iar aceasta este aspru criticată din cauza semnificației acesteia, nu trebuie să o elimini din buchet. Dacă ție îți place, de exemplu, culoarea galben, iar familia îți spune că o să fii o soție geloasă dacă alegi să o porți în ziua nunții, alege ca în ziua cea mare, doar părerile tale să conteze. Vorbește cu floristul și roagă-l să integreze culoarea pe care o alegi să iasă în evidență într-un mod armonios.
Totuși, dacă nu te poți hotărî în privința unei culori, poți alege un buchet multicolor.
3.Forma
Chiar dacă la o simplă analiză toate buchetele de mireasă par să aibă aceeași formă, acestea se împart pe mai multe categorii. Asigură-te că forma buchetului se încadrează în stilul evenimentului tău.
După clasificarea acestora, vei vedea cu siguranță diferențele dintre acestea. Orice formă ai alege, asigură-te că buchetul nu este mai voluminos decât talia ta, pentru a reuși să scoți în evidență talia.

3.1.Buchetul rotund
Acest buchet poate fi de dimensiuni mai mici sau mai mari, în funcție de preferințele tale. Este cel mai frecvent ales de mirese, deoarece este foarte compact și poate încorpora o gamă largă de tipuri, forme sau culori de flori, ceea ce îl face și accesibil ca preț.
De cele mai multe ori, acest tip de buchet este înfășurat în partea de jos cu bandă de satin sau alte materiale.
3.2.BUCHETUL CASCADĂ
Este un buchet curgător, așa cum îi spune și numele. Buchetul cascadă este potrivit pentru o mireasă care dorește să scoată în evidență florile folosite.
Acest tip de buchet a început să fie des ales după apariția Prințesei Diana la nunta sa cu un astfel de buchet.
Aceste buchete sunt de obicei formate din verdeață curgătoare, orhidee, anemone, crini și au un impact teatral major. Este de cele mai multe ori recomandat mireselor înalte.


3.3.Buchetul natural/asimetric
Un buchet elegant și versatil care este din ce în ce mai ales în rândul mireselor în ultimele sezoane, având un farmec specific.
Acest tip de buchet nu îngrădește florile și pune în valoare frumusețea și delicatețea fiecăreia. Este potrivit pentru nunțile în aer liber, dar nu numai. Se poate integra frumos în stilul Boohoo, iar în partea de jos se folosește cel mai des panglică de mătase.
Acestea sunt cel mai des întâlnite buchete în România, însă nu se termină aici forma pe care florile o pot lua în cea mai importantă zi din viața ta. Dacă ești o mireasă mai nonconformistă, iată câteva tipuri de buchet care ți-ar putea trezi interesul.
3.4.BUCHETUL ”MINGE DE FLORI”
Este un buchet care include un mâner de panglică în partea de sus, iar în partea de jos sunt așezate flori sub formă de sferă perfectă.
Dacă vrei ca mâinile tale să fie ocupate întru-un mod mai neobișnuit pentru o mireasă, acesta este alegerea potrivită. Dacă totuși crezi că este prea minimalist, poți să folosești un astfel de buchet pentru domnișoarele de onoare.


3.5.Buchetul lung
Acest tip de buchet lasă un aer de proaspăt celui care îl privește. Are acest statut deoarece pentru a prinde această formă, florile sunt legate cu ajutorul unei panglici, formând iluzia de flori proaspăt culese. Se poartă pe un braț, pentru a nu acoperi detaliile rochiei și nici alte accesorii.
Alte tipuri de buchete:
Buchetul Biedermeier, în care se folosesc două sau mai multe tipuri de flori, aranjate strâns, în formă rotundă, pe straturi.
Buchetul compozit, care este unul dintre cele mai sofisticate și greu de realizat, deoarece este alcătuit doar din petalele florilor, care puse la un loc, formează o floare mare.
Buchetul accesoriu, care poate reprezenta un evantai, o coroniță sau o poșetă; florile sunt fixate pe diverse structuri și este o alegere bună dacă nu vrei să ai mâna ocupată constant.
Buchetul ”balerină”, care este precum buchetul rotund, doar că de dimensiuni mult mai mici, iar în partea de jos este înconjurat de tull, pentru a-i da volum. Acest tip de buchet este potrivit pentru miresele care își doresc un buchet spectaculos cu un buget redus.
Indiferent de ce buchet vei alege, ce flori va conține, trebuie să ții cont de cel mai important lucru: greutatea acestuia. Alegerea unui buchet rotund de dimensiuni medii spre mari, lucrat cu trandafiri, de exemplu, poate fi o surpiză neplăcută. De ce? Vei ține buchetul în mână căteva ore bune, iar dacă la început va fi acceptabil, în câteva ore, mâna îți va obosi și nu vei mai putea să îl ții în mână cu drag.
